Nu știu ce concluzie să trag. Cred că Vietnamul e o experiență foarte personală, pentru că e plin de contraste, după cum am tot repetat pe aici. Pentru mine a fost fascinant, năucitor, frumos și spectaculos. A fost ca și când aș fi pășit într-un documentar National Geographic.
Nu mi-a plăcut mizeria. Am ales să o ignor, dar am văzut-o peste tot pe străzi, în Delta Mekongului, în mare, pe plaje.
În antiteză, am remarcat cât de curat e peste tot în magazine și hoteluri – curățenie, ordine și estetică impecabile. Demult n-am mai avut atâtea hoteluri atât de frumoase unul după altul. Și acesta e alt lucru care mi-a plăcut – cazări fabuloase la prețuri minime. Cred că nu am plătit pe toate la un loc cât am plătit pe o săptămână la Londra sau câteva zile la Amsterdam în condiții incomparabil mai proaste.
Și oamenii sunt curați, în ciuda haosului și a gunoaielor care îi înconjoară. Mașinile sunt toate impecabile la interior, ei sunt curăței și îngrijiți – șoferi, băbuțe la tarabe, personal hotelier. Fetițele din barcă – Doamne, ce impecabil arătau în uniformele lor, cu codițe și fundițe albe!
Oamenii sunt deosebit de calzi și luminoși. Zâmbesc autentic, râd în hohote, îți explică totul răbdători, de te simți prost să le spui că limba pe care o vorbesc ei NU e engleză și NU înțelegi mai nimic. Unii nici nu se sinchisesc de bariera lingvistică. Cel puțin doi șoferi de taxi ne-au vorbit prin intermediul aplicațiilor de mobil – adresau telefonului întrebarea în vietnameză, iar acesta o traducea în engleză. O conversație a decurs cam așa:
El în telefon: X Y Z bla bla.
Telefonul: Where am I from? (da, mai dă mici rateuri, nu rămân fără job chiar de mâine)
Răspundem, întreabă iar: bla bla – Is this your first time in Vietnam? Și tot așa până la
“Your wife looks like a vietnamese woman”
Ne-am distrat copios, desigur.
Și ajungem la următorul punct notabil – vietnamezii NU vorbesc engleză. Nici cei care cred că vorbesc. Adeseori era nevoie să ascultăm toți 6 și se punem cap la cap cuvintele pricepute, ca pe piesele de puzzle, ca să înțelegem ceva. Odată, o chelneriță ne-a zis că a făcut gem de ananas, că… ceva cu soț francez și Bordeaux. Unii am înțeles soț și Bordeaux, alții – ceva de “sister”. Altă dată, am rugat o ospătăriță din Phu Quoc – cea mai avansată la engleză dintre toți – să mă ajute cu ceva a doua zi. A vorbit mult, părea să fi zis că da. Am insistat la final: “So it’s ok, I can count on you?”. “Yes, yes!” Zice ea. A doua zi când o intreb dacă a rezolvat, zice: “Păi n-ați vorbit la recepție?” Dovada că nu e rea intenție sau nepăsare e că într-o oră a rezolvat ceea ce la momentul acela părea imposibil de dres. Exemplele sunt multe, concluzia e clară: engleza nu e un atu al vietnamezilor și n-o să vă ajute nici pe voi foarte mult. Dar vai, ce-o să vă mai distrați!
Am trăit experiențe atât de diverse în aceste 14 zile, încât am senzația că au fost cel puțin 3 vacanțe diferite. Și, ca în orice vacanță, am mai crescut un pic ca om, am mai depășit o limită, am mai învățat ceva despre lume și despre mine.
Închei cu ce are Vietnamul mai extraordinar: fructele și mâncarea. De departe aceasta a fost cea mai bogată vacanță a noastră din punct de vedere culinar. Atâtea gusturi, atâtea arome, atâtea texturi și mirodenii, plante și muguri și semințe!!! E ca descoperirea unei noi galaxii… culinare. Îmi amintesc că și bucătăria sri-lankeză mi-a plăcut și incă duc dorul specialităților locale pe care le-am gustat pe acolo. Dar Vietnamul e la alt nivel… deasupra tuturor.
Iar fructele… doamne dumnezeule… Fructele!!! Câtă culoare, cât parfum, câte arome!!!
Dar, cum bine zice-se în târg: o poză face cât o mie de cuvinte. Am să las pozele să vorbească despre bucătăria vietnameză.
Până data viitoare, mulțumesc că ați călătorit cu mine și An Nou cu multe vacanțe tuturor!
Iooi mâncarea asta!! Precizez ca citesc mâncând (mic dejun) si tot îmi lasa gura apa!!!