Màlaga. Iată-ne și aici, în cea mai sudică regiune a Europei continentale, la o aruncătură de băț de Africa. O iau ca pe un semn că nu mai e mult până vom ajunge și dincolo.
Deocamdată, însă, nu vrem să plecăm nicăieri, pentru că Andaluzia este un vis. Primul lucru care mi-a atras atenția? Arhitectura. Renovate sau nu, casele și palatele din Màlaga sunt atât de frumoase încât mergi pe stradă arătând cu degetul o arcadă, un balcon, o cornișă, o intrare maiestuoasă. Le vezi, le admiri și parcă te transpui într-o altă lume, cu seniori mustăcioși cu pălării și doñas cu rochii ample și viu colorate stând la balcoanele cochete și surâzând de după evantai.
Mai apoi, plaja și mâncarea. Mâncatul pe plajă, privind dansul pescărușilor pe valuri și un biciclist temerar care se îmbăiază în mare, în ciuda celor 14 grade din aer.
Să spargem un mit: dacă e Andaluzia, nu e musai să fie cald. Zilele astea temperaturile se încăpățânează să nu depășească 15 grade și mai bate și vântul. Dar doamne, cât e de frumos!
Plaja pustie, cu scoici presărate de valuri parcă numai pentru noi, zgomotul mării mângâind nisipul fin ce pare că încă mai poartă în el arșița verii. Marea… pe care aproape că o iubesc cel mai mult iarna, când e singură și pustie.
Despre “obiective”:
Se întâmplă ceva cu mine în ultima vreme – mă interesează tot mai puțin să “bifez obiective”. Top 10 locuri de văzut în Malaga… What not to miss in Andalusia… Citesc, apoi aleg doar câteva, cu zgârcenie. A devenit la fel de important timpul “dintre”. Străduțele pe care ajung într-acolo. Mic-dejunul leneș luat pe plajă, urmat de o plimbare lungă fără țintă. Supermarketul de cartier în care studiez ce e în coșurile oamenilor la fel de mult cât ce e pe rafturi. O jumătate de oră de leneveală pe balconul camerei de hotel, ascultând păsărelele și contemplând orașul.
Abia apoi pornim spre…
Castillo Gibralfaro y Alcazaba – cocoțate pe un deal deasupra zonei centrale, castelul și fortăreața cu ziduri vechi de mai bine de 1000 de ani ne oferă priveliști de vis asupra orașului cuprins între lanțuri muntoase la nord și marea fără de sfârșit la sud. Până la Alcazaba poți lua liftul. La Gibralfaro n-ai cum să trișezi – urcușul în zigzag impune o minimă condiție fizică.
Ce e de văzut sus? Ziduri înalte și roșiatice, curți interioare cu portocali și fântâni cristaline, turnuri și porți artistic arcuite. Explicațiile sunt puține, turiștii numeroși. Mă întreb cum o fi în mai. Sau septembrie. Și mă bucur că am ales să venim în februarie, deși ideal ar fi ca măcar temperaturile să fie mai apropiate de mai.
Efortul urcușului a epuizat-o pe mezina trio-ului nostru, așa că ne îndreptăm voinicește spre promenada de la malul mării, să umplem rezervorul cu un binemeritat dulce. Și ce-i mai dulce și mai dulce decât o înghețată Amorino? 😉
Până unii Amorino, alții sangria cu tapas. De peste mare, printre iahturi și vapoare de croazieră, soarele ne mângâie blând “trupurile ostenite”. Pare-se că am bătut deja vreo 14 km.
Rezervăm o masă pentru cină și mai smulgem mezinei 5 minute de plimbare înainte de a ne îndrepta spre hotel să ne odihnim. Efortul îi e răsplătit cu un mega-spectacol de dans stradal. Un rus, un italian, un francez, un peruan și un venezuelan se rup în figuri pe esplanada dintre palmieri și mare, acompaniați cu aplauze și voie bună de un public considerabil. În linia întâi, mai spectaculoasă decât spectacolul – o băbuță sprijinită într-o cârjă ce bate ritmul pe mânerul cârjei, dă din fund și… miroase tricoul aruncat jucăuș de unul dintre dansatori. No comment.
Cina la Gastrobar Bassoa și în general mancarea de pe aici merită o postare separată.
Hasta luego damas y caballeros! Un beso a todos!
Dimineața e mică încă, e gri și caut un motiv să mă bucur de ziua care se anunță grea. Ei bine, mi s-a dat ! Andalusia de februarie mi-a poleit trezirea la Luxembourg și mă simt răsfățată și bine-informată – un combo care nu-mi iese în cale prea des. Zile senine în continuare, dragă Silvana – mă bucur tare mult că ți-am descoperit blogul ! Danke 🌷
Și uite că și eu citesc comentariul tău într-o zi gri și umedă, înapoi la Sibiu. (ȘI) la asta ajută călătoriile, să ne însenineze zilele cenușii. Pupici, Eva dragă.