Am vrut să încep cu un comentariu despre zile bune ce se cunosc de dimineață sau zilele acelea când pornești cu stângul și așa rămâi… dar mi-am dat seama că, de fapt, după ziua de azi rămânem cu o poveste de spus nepoților. Iar asta o face o zi bună.
Așadar, dragii moșului… Mulți sunt aceia care se pot plânge că au vizitat Alhambra morți de căldură, sub soarele necruțător al Andaluziei. Dar nu oricine poate spune că pe când a fost acolo afară erau 6 grade și ploua cu spume, apoi ieșea soarele, apoi ploua din nou orizontal cu rafale sălbatice de vânt și, în sfârșit, cu grindină din abundență. Ei bine, aceasta e povestea pe care v-o putem spune noi.
Mai întâi a plouat în Màlaga. Apoi am dat pe autostradă de multă ceață. Apoi a fost senin, a venit ploaia, a ieșit soarele, a fost frig și vânt și iar soare și tot așa.
Intrarea în complex (Palacios Nazaries+Alcazaba+Generalife) e o aventură în sine. Sunt X parcări și X intrări și la intrarea X1 trebuie să fii FIX la ora de pe bilet sau altfel nu mai intri, dar parcarea e la intrarea X-1, de unde mai ai 15 minute de mers pe jos până la intrarea X, unde te așezi la o coadă kilometrică și deja e ora FIX; dar cineva spune în franceză că e ok câtă vreme nu depășești FIX+1, așa că ne relaxăm, apoi vine un agent de ordine al palatului și ne ordonează după ora intrării și pe când începe încă o tură de ploaie, în sfârșit am intrat.
Palatul e o poezie arhitecturală și nici frigul, nici hoardele de turiști nu ne deturnează de la a-l admira. Timp de câteva zeci de minute parcurgem saloane, săli de tron și antecamere decorate cu cele mai delicate și elaborate arabescuri și sculpturi și ne plimbăm prin grădini interioare pline de portocali încărcați cu fructe. Abia când mâinile mi-au înghețat bocnă și începe iar ploaia, revin cu picioarele pe pământ.
Între două reprize de ploaie luăm un prânz cu tostadas, cârnăciori și brânză bine udați cu gazpacho, apoi continuăm spre Alcazaba. Un chioșc din curtea interioară vinde băuturi și sandvișuri, așa că ne încălzim cu ceai, cafea și ciocolată caldă și bine facem, pentru că nu ne urcăm bine pe zidurile Alcazabei, că de peste dealurile dimprejur se pogoară peste noi un nou val de ploaie înghețată.
Repriza următoare ne prinde în grădinile Generalife și ne ascundem cu un ochi râzând și unul plângând prin coridoare și pe sub bolți bogat ornamentate. Alhambra e locul unde am învățat cum se zice “grindină” în spaniolă (granizo).
Sunt udă până la piele și, oricât de spectaculos ar fi fost acest loc, după 4 ore de jucat cu ploaia și vântul la 5-6 grade, până și eu mă bucur când văd în sfârșit ieșirea și ne îndreptăm spre mașină.
Pe drumul spre Màlaga ne jucăm în continuare de-a șoarecele și pisica cu norii și, când nu toarnă cu găleata, admirăm dealurile terasate și presărate cu case și construcții albe, nemaipomenit de pitorești.
Spontan, decidem să oprim la Nerja – un mic orășel cocoțat deasupra mării – și se dovedește o idee inspirată. Balconul Europei ne primește însorit și ne dezvăluie o panoramă spectaculoasă asupra Mediteranei și a coastelor andaluze coborând spre mare și avem timp fix pentru câteva poze, după care ne ajunge iar din urmă ploaia.
Gonim printre nori, soare și mare încă vreo câțiva zeci de km și iată-ne înapoi la Màlaga. Aici doar șuierul vântului prin balcon ne amintește ce zi și ce vreme am lăsat în urmă. Azi am vizitat Alhambra. La 6 grade, pe ploaie și soare și grindină și vânt.