Dragi prieteni, Am crezut că azi va fi o zi în care vă voi dezamăgi cu câteva rânduri scurte și plictisitoare, înlocuind poveștile cu reflecții și introspecții. Asta pentru că azi dimineață când ne-am trezit cerul era cenușiu, pe acoperiș se auzea ropotul ploii, iar căsuța noastră era biciută nemilos de rafale vijelioase de vânt.
Așa că ne-am plimbat între masă și pat, am mâncat și am dormit și am făcut doar o scurtă plimbare în jurul complexului de cabane, iar Cezara a încercat să escaladeze versantul din spate, dar când a constatat că vântul aducea ploaia în valuri regulate peste ea, a decis că ea nu mai iasă din casă. Bine, aici nimica nou, ne spune asta în fiecare dimineață înainte să plecăm și seară după ce ne întoarcem, într-unfel sau altul. Azi măcar avea o scuză.
Dar nu a fost să fie, fiindcă pe la 4, stăpâna domeniului pisica Elsa a apărut ca din iarbă verde pufoasă și uscată și prin simpla ei prezență a declarat că vremea rea e gata și se poate ieși afară. Așa că ne-am îmbrăcat corespunzător și am plecat 15 minute mai la dreapta, la (cascada) Seljalandsfoss. Pe drum ploaia se răzgândește și începe iar să cadă, dar nu mai contează fiindcă experiența cascadei ne lasă oricum complet uzi. Seljalandsfoss e cascada care ți se dezvăluie din toate unghiurile, căci o potecă pornește din dreapta ei, trece prin spate și coboară vertiginos pe malul stâng. O experiență unică full-senses în care ne avântăm cu țipete și râsete în ciuda celor 5 grade din aer și din apă. Iar apa e peste tot, vântul ne-o pulverizează în față în jeturi fine și reci, ca în supermarketurile fancy peste standurile de legume și fructe. E unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale insulei, dar acum e aproape pustiu, astfel încât în caverna ce se cască sub cascadă se aud doar țipetele noastre și bubuitul asurzitor al apei. Privesc iar și iar la căderea tumultuoasă de apă, o fotografiez din toate unghiurile, simt cum îmi amorțesc mâinile de frig, dar mă îndur cu greu să plec, trasă de mână insistent de fiică-mea care oscilează ca de obicei între “OMG!” și “Vreau acasă ACUM!”
Acasă nu mergem chiar acum, căci 500 de metri mai sus vuiește timidă (cascada) Gljufrafoss și nu se face să n-o vizităm. Așa că pornim falsând magistral un cântec de petrecere pe poteca amenajată până la ea și mai un țopăit în bălți, mai un cățărat pe-o stâncă, ajungem s-o admirăm și pe Gljufrafoss, deși stă ascunsă în spatele unei perdele de sânci și bolovani. Gljufrafoss e pentru curajoși – ți se dezvăluie în toată splendoarea doar dacă te încumeți vara să pășești în râul ce curge la picioarele ei, pe sub cortina de stânci, în vâlceaua unde stă de jumătate ascunsă. Dar ca peste tot, trebuie să mai lăsăm ceva de făcut și pe data viitoare.
Acum doar noapte bună și mâine zi cu soare!
Cu drag din Țara de Gheață, SSC.