
Prolog
Nu știu dacă vi se întâmplă și vouă, dar eu nu reușesc niciodată să intru în starea aceea despre care sunt întrebată obsesiv în zilele dinaintea plecării în concediu: “Și? De abia aștepți, nu?”, “Pregătită?”, “Sunteți entuziasmați, nu?” Nu, în ziua dinaintea plecării oriunde sunt sufocată de sarcini și de to-to lists și totul este despre “a face”, nu despre “a (te) simți”.
Entuziasmul și fluturii în stomac apar în clipa în care am trecut de controlul de securitate și mă așez pe scaun în hala de așteptare. Atunci răsuflu ușurată și intru în modul “vacanță”. Să fie vacanță!

De data asta, pentru că prima etapă a fost doar un segment din naveta mea obișnuită – Sibiu-Munchen, adevărata piele de găină m-a cuprins când al doilea avion s-a ridicat în aer cu destinația Reykjavik. De fapt nu, aia era doar amorțeala din piciorul pe care adormise deja Cezara. S-a întâmplat mai târziu, când – deși era ora 1 noaptea, la linia de orizont dinspre nord, între marea cenușie de nori de sub noi și bolta înstelată de deasupra, au început să se vadă culorile apusului – portocaliu ireal, nuanțe albăstrii și un alburiu timid și parcă nelalocul lui. M-am frecat la ochi și m-am uitat la ceas de mai multe ori și între timp culorile au devenit mai intense, ca pentru a-mi dovedi fără tăgadă că undeva spre nord, lupta dintre noapte și zi continuă mereu, nevăzută și neștiută.
Iar lucrul cel mai minunat a fost când peste acest freamăt de culori am văzut conturându-se timid dansul aurorei boreale. În nuanțe preponderent alburii ca un văl de mireasă lucind în soare, cerul se aprindea și se stingea ritmic între stele și linia orizontului, într-un dans magnetic. Islanda ne răsfață chiar dinainte să îi atingem solul, astfel încât aterizăm zâmbitori cu promisiunea unui concediu de poveste.

Prima interacțiune pe sol islandez? Șoferul de la Flybus care ne salută în română. Stupoare și mirare. Deci chiar în toate colțurile pământului. O oră mai târziu, în holul hotelului, 2 bețivi enervanți dialoghează stupid tot în limba română. Îmi vine să-l întreb pe receptionerul care vorbește la telefon în italiană – Mi scusi, suntem cumva la Roma?
Dar am alte griji, căci e ora 1.30 noapte și camera pe care ne-o dau inițial – lăudându-se că e cu upgrade că ar fi primit o solicitare eronată de cameră pentru persoane cu handicap de la noi (??!!), o fi upgrade, dar are doar un pat. Așa că cobor de la etajul 8 inapoi la recepție, aștept o eternitate, aflu că informația a fost trimisă la maintenance, dar nu le-a păsat (tbh nici mie, eu vreau doar să dorm), suntem relocați într-o altă aripă a hotelului și, în sfârșit, undeva spre ora 2 suntem gata de culcare.
Doar că Cezara ar vrea să facă duș. Și neapărat să își găsească pijamalele în unul din cele 3 trollere. Vorbește mult și arțăgos și mă gandesc doar cum o pot face să tacă, dar renunț. Apoi respir adânc, deschid trusa de cosmetice, văd că înăuntru a explodat un gel de duș, și aleg din nou să amân pe mâine orice reacție. Sau pe azi. Când mă trezesc. Whatever. Islanda e cu 3 ore înaintea României, deci acasă e aproape ora 5, patul e incredibil de moale și confortabil și adormim toți 3 duși la primul contact cu perna.
Ziua 1
Ne trezim dimineața mai devreme decât ne așteptam, ușor amețiți de jetlag și nesomn, flămânzi și dornici de explorare. Jetlagul se ignoră, foamea se rezolvă la bufetul de mic-dejun al hotelului și o oră mai târziu ieșim din hotel în plină dimineață islandeză. Sunt 5 grade, cerul e acoperit de nori grei, cenușii și urmează o zi de plimbare hai-hui prin cocheta capitală islandeză.

Lăsăm intuiția să ne ghideze mai mult decât google maps și așa ajungem curând la port și la minunatul Centru Cultural Harpa – o clădire emblemă a orașului cu pereți din panouri de sticlă îmbinate ca un fagure. Ridicată în zona portuară, între dane și vapoare utilitare de toate soiurile, Harpa este un centru modern, deschis oricui și oricând, așa cum ar trebui să fie cultura pretutindeni. Mă fascinează modul în care tot mai multe țări readuc la viață zonele industriale sau portuare ale orașelor reinventându-le ca spații creative și culturale. Am citit mult despre asta, Harpa e primul exemplu pe care îl văd și live și este absolut spectaculos. Visez la ziua în care nici Romania nu va mai privi cultura ca pe un privilegiu al elitelor, ci ca pe o formă de educație accesibilă oricui.


Lasăm în urmă Harpa și pornim în pas voios spre altă emblemă locală – biserica luterană Hallgrimskirkja sau i-am mai putea spune A church like no other. Construcția absolut spectaculoasă e așezată într-o piață amplă, la capătul unei străzi în pantă presărată cu magazine și mici restaurante, care de care mai cochete. Luăm prânzul la Reykjavik Street Food unde ne întâmpină un moș cu ochelari rotunzi fumurii ce îi intinde Cezarei un coșuleț plin cu bomboane Snickers & Co. “Eat as many as you like” zice el “I’ve eaten them for 70 years and they’re very good for you.” Apoi se întoarce după tejghea să danseze mai departe pe “It’s time for Africa”. Ce să mai zic? Comandăm 2 porții de fish and chips și o ciorbă de văcuță a la Reykjavík și până să ni le aducă, moșul o invită pe Cezara și să se servească cu ce vrea din frigiderul de sucuri “It’s on the house, go ahead” și nu știu dacă să pufnesc în râs sau să îi trag una.

După masa copioasă și delicioasă urmează Hallgrimskirkja – biserica maiestuoasă și austeră și vizita în turnul înalt cu priveliști spectaculoase asupra întregii capitale, după care rătăcim pe străzi în direcția vagă a experienței programate pentru ora 17.30 – Flyover Iceland – un tur virtual pe deasupra insulei într-o cupolă multimedia amenajată tot în zona vechilor docuri.

În drum spre docuri trecem pe lângă case și dărăpănate și spectaculoase, ne întâlnim cu o pisică în lesă și cu alta care ai putea să juri că e Marie din Pisicile Aristocrate și ne bucurăm chiar de câteva raze de soare și petice de cer albastru printre norii alburii.

Flyover Iceland e o experiență absolut spectaculoasă, dacă vă ține stomacul. Absolut cei mai bine cheltuiți 35 de euro din muuulte bilete plătite pe intrări și experiențe turistice. După o frumoasă introducere multimedia în istoria și geografia Islandei care îmi oferă ocaoz unui mic chuchotqge la urechea pretențioasa a Cezarei, suntem legați bine în scaune ca de rollercoaster, se sting luminile și… take-off! La picioare ni se întinde Islanda cu toate minunile sale, câmpii și ghețari și cascade și vârfuri de munte, zăpadă și canioane și orașe și creste pe care le survolăm când în picaj, când în viraje care îți taie răsuflarea, când în planare lină, ca de deltaplan. Stomacul îmi protestează și mi se strânge de emoție in timp ce capul zice “more, more!!”, e un amalgam copleșitor de senzații încununat de plăcerea de a vedea bucuria cu care Cezara trăiește totul. Și cireașa de pe tort – reușesc nici să nu vomit! Genial!

Ziua se încheie cu cei mai buni hot-dogs din urbe – Bæjarins Beztu Pylsur – urmați de un pahar binemeritat de bere Vikings în căldura confortabilă a camerei – în Islanda apa caldă și căldura provin din energie geo-termală, deci le putem folosi cu conștiința mai curată ca de obicei.
Scurt moment de reflecție la final de zi: Reykjavik e o capitală cum n-am mai văzut alta, nu are nimic din aerul tipic al metropolelor capitală, decât poate unele străzi mai murdare decât te-ai aștepta și câțiva bizoni tipici – inclusiv Mercedesul roșu cu plafonul deschis care circulă cu viteza minimă pentru a putea fi admirat și muzica urlând în boxe. Din fericire nu manele.
În rest niciun zumzet de metropolă, nicio stradă cu ambasade sau clădiri ale instituțiilor publice, nicio piață centrală dedicată eroilor, nimic decât un orășel așezat și pașnic, cu trafic minim și grădini cochete, nici măcar bulevarde largi și guri de metrou. Senzația e de port de vacanță, de orășel-cadru pentru un film bun de duminică în familie în care personajul negativ suprem e gașca de hipsteri americani ce strigă hăhăind după amicul rămas 2 străzi mai în spate.
Străzile sunt mai degrabă pustii decât aglomerate, ici-colo vezi câte un localnic plimbând un câine sau câte o gașcă de tineri turiști sau localnici și singura indicație că ar fi duminica Paștelui Catolic e urarea de Happy Easter pe care ne-a făcut-o ospătărița ce ne-a încasat nota de fish and chips, după ce ne-a înmânat 3 napolitane uriașe și încă o mână de bomboane Mars&Co.
Cam atât la ceas de seară dragi prieteni, de concluzii e prea devreme și vă lăsăm cu drag fiindcă de abia așteptăm ziua de mâine. Închei cu această imagine suprarealistă din fața unui restaurant de lângă hotelul nostru.

Cu drag din Țara de Gheață, SSC.
Iooi nu pot sa cred ca ati vazut aurora boreala chiar dinainte sa aterizati!!! Norocosilor! Enjoy!