Dragi prieteni,
Azi ni s-a oferit ocazia unei diversiuni și știți bine că noi nu putem zice nu unei provocări. Așa că am părăsit planeta Pământ și am pornit într-o călătorie fantastică. Haideți cu noi!
Mai întâi – Dimmuborgir – Cetățile Negre sau locul unde Lucifer a căzut din Rai pe Pământ și și-a construit catacombele ce duc spre poarta iadului. Cool, nu? Din păcate l-am căutat pe Lucifer peste tot, nici urmă de el (cine s-a uitat la Lucifer, știe despre ce vorbesc. Cine nu, nu știe ce a pierdut.) Sau, dacă preferați, locul are și o poveste despre o familie ucigașă de troli cu enșpe mii de fii care de Crăciun devin Yule Lads – un fel de Flăcăi Crăciun – ce împart copiilor cadouri sau cartofi stricați, după posibilități (posibilitățile copilului de a fi cuminte, of course). Personal votez pentru versiunea cu Lucifer, erau niște poze cu flăcăii pe acolo și… nu. Orice legendă ați alege, să știți că locul e unic în lume și pare să fie ce a rămas dintr-un tunel de lavă de acum vreo 2000 de ani. Dar să revenim.
De la Porțile Iadului, ne-am îmbarcat la loc în vehiculul nostru interstelar (cam așa face motorul electric când pornește) și am aterizat… pe Lună. Hverfjall e unul dintre cele mai mari cratere circulare de explozie din lume, cu un diametru de 1 km și o circumferință superioară de 3.4 km. N-am înțeles nimic din aceste cifre până nu l-am văzut de aproape, ridicându-se în mijlocul câmpiei selenare acoperite doar cu lavă și licheni și mai apoi de sus. E absolut impresionat.
După Hverfjall, o cascadă în mijlocul peisajului selenar – Dettifoss e a doua cea mai mare cascadă a Europei și până la ea parcurgi un scurt traseu de cca. 1 km, care încă era acoperit cu zăpadă. Duduitul i se aude de departe și e imediat urmat de coama de ceață rece formată deasupra ei de stropii fini purtați de vânt. Îmi este imposibil să descriu cât de grandioasă, impresionantă și enormă este între dealurile întunecate, stâncile negre și zăpada alb-cenușie ce o înconjoară.
Ultimul nostru popas pe Lună nu a ieșit conform planului. Am pornit în căutarea colinelor Leirhnjukur – formațiuni de lavă ce au luat naștere în anii ’74 – ’85 și care încă mai fumegă constant și comunică direct cu măruntaiele pământului. Din păcate, drumul era închis din cauza zăpezii (da, aici am dat constant de straturi groase de zăpadă), așa că ne-am pierdut un pic busola, nu am reușit să ajungem la punctul de pornire a traseului și am sunat retragerea după ce Cezara cu ghetele ei cochete de oraș s-a afundat corespunzător în zăpada fleșcăită (în mașină râdeau de noi în hohote cizmele de zăpadă, dar ce să-i faci… mai dăm și noi greș, e de la aerul rarefiat de pe Lună).
Așadar, un picuț dezamăgiți cu toții, am decis să dăm o fugă pe Marte, în zona geotermală Hverir. Ne întoarcem cu un avertisment important: dacă așa pute mereu pe Marte, primele colonii umane de acolo vor fi centre de slăbit, căci nimeni nu va putea mânca nimic vreodată în mirosul acela, iar cei mai slabi de înger vor da afară și mâncarea consumată în zilele dinaintea amartizării.
Și pentru că atâtea salturi interplanetare sunt epuizante și temperaturile ne-au cam supărat și ele azi, dat fiind că nu au depășit nici 4 grade, seara ne-am retras pe Planet Spa (dacă nu există, o vor inventa islandezii) – Myvatn Nature Baths e locul în care îți lași “un ojo de la cara” cum zic spaniolii când ceva e scandalos de scump, dar uiți de lume și de lumi, de frig și, în principiu, de tine. Vorbim de un complex de piscine geotermale cu apă în nuanțe azurii-albicioase încălzite din adâncuri de suese geotermale perpetue. Să bei un prosecco rece în timp ce pe spate te gâdilă un fuior de apă fierbinte, în păr ai promoroacă și plutești într-o cadă imensă amplasată într-un peisaj ce ar putea fi pe lună este cu siguranță ideea unora despre paradis. La mine placa scârțâie când trebuie să ies din paradisul ăsta prin cele 2 grade de afară ca să alerg spre dușuri și vestiare. Dar credeți-mă, merită! Merită într-un asemenea hal încât am făcut-o în două seri la rând.
Însă pe când ieși de acolo, greutatea expediției interstelare și temperaturile de saună la care te-ai murat 2-3 ore te lasă moale ca o piftie și nu mai vrei decât să zaci. Noroc că mașina e la doi pași și căsuța de la porțile iadului la 10 minute. De altfel, călătoria noastră interstelară nu a depășit o rază de 10 km, exceptând cascada Dettifoss, care e la vreo oră de condus de celelalte. Aici, în jurul lacului Myvatn, pe platourile din centrul Islandei, natura s-a jucat de-a universul, iar ce a rezultat este absolut magic.
Mâine ne întoarcem la Reykjavik, dar până acolo drumul e lung și presărat cu alte minuni islandeze, așa că ne reauzim curând.
Cu drag din Țara de Gheață, SSC
