Dragi prieteni,
Cu bagajele aproape despachetate și nici 2 ore de somn în ultimele 48 de ore, încerc să îmi ofer o privire de ansamblu asupra vacanței proaspăt încheiate. Comparații de genul – infrastructura la ei și cum am stat azi în coloană la Sibiu din cauza unor lucrări prost organizate sunt obosite și inutile.
Dar un clișeu nu-mi iese din minte legat de țara aceasta care în sfârșit nu mai reprezintă un mister total pentru mine: “Fă rai din orice ai”. Asta e Islanda și acesta ar putea fi motto-ul lor național. O țară cât Clujul ca populație, acoperită în proporție de 50% de stânci și pietre și de alte câteva zeci de procente de lavă și mușchi, cu resurse naturale minime și frământată de cele mai brute forțe ale pământului, a reușit să se transforme într-un paradis și pentru turiști și pentru locuitori. Ca nivel de trai și de fericire, Islanda e depășită doar de celelalte țări nordice. Iar să fii o destinație turistică de top când temperatura ta maximă nu trece de 20 de grade și aia doar 2 luni pe an, în rest e între 0 și 10 și oricum jumate de an e noapte, înseamnă exact asta: că ai primit o stâncă măcinată de valuri, de vânt și de vulcani și ai transformat-o în rai.
Da, au și experiența nefericită de a fi fost la un pas de epuizarea puținelor resurse pe care le aveau și de a fi învățat din asta că “it can get ugly”. Acum ceva vreme pare-se că și-au cam tăiat TOATE pădurile pentru a folosi lemnul la construcții și încălzire. Rezultatul? Eroziune mai agresivă a solului, dispariția puținelor soiuri fertile pe care le aveau, daune mult mai mari provocate de lavă care, neavând de luptat cu bariere forestiere, pârjolea totul în cale. Și-au învățat însă lecția, fiindcă micile pepiniere și păduri pe care le au acum primesc toată atenția și protecția de care au nevoie. Însă până la ele, poți conduce zeci de kilometri fără să vezi un copac.
E plină Islanda și de români – o ieșeancă la o benzinărie într-un orăsel cu vreo 100 case, care ne spune că sunt vreo 15 români numai în comunitatea aceea deși, continuă ea cu regret, “suntem tot bisericuțe, cu mulți doar ne salutăm”; un vasluian la lacul Myvatn, ospătar în restaurantul unei ferme, între zăpezi și câmpuri de lavă vulcanică, apoi fostul iubit al polonezei ce ne servește prânzul într-un alt restaurant sau românul care ne-a întâmpinat la autobuzul de la sosire. Cum ajungi oare din Vaslui tocmai în Islanda?
La periferia Reykjavikului am trecut pe lângă vreo 2 parcări cu sute de rulote de închiriat și, deși peste tot unde am fost noi am dat de maxim o mână de oameni sau poate un autocar umplut de jumătate, se pare că vara vorbim de milioane de turiști, fenomenul atingând un asemenea nivel încât la un moment dat se vehicula ideea de a restricționa număr de turiști anual. Noi, în schimb, ne-am bucurat de șosele goale cum nu le-am mai văzut nicăieri, ba chiar la un moment dat Cezara număra cascadele și eu mașinile și victoria i-a revenit ei fără drept de apel. Cred că jumătate din farmec a venit și din această pustietate, care ne-a permis să vedem o față absolut autentică a insulei.
Am suferit însă la capitolul mâncare. Bine, noi mai puțin, ficatul în schimb nu cred că e chiar mulțumit, ne cere grav niște salate. Poate că Reykjavik are restaurante bune și dacă treci de șocul prețurilor ai putea mânca chiar bine, dar pe un circuit ca al nostru opțiunile devin rapid fish and chips, hot wings, hot dogs și variațiuni similare alternate cu mese de la supermarket unde legumele chiar nu au gust, oferta de fructe și lactate e limitată și de preparate gen salate nici nu mai vorbesc. N-a fost rău, dar nici nu aș recomanda Islanda ca experiență culinară. Și nici ca experiență “alcoolică”, fiindcă alcoolul aproape că lipsește cu desăvârșire – la supermarket găsiți doar vin fără alcool și bere Viking de 2.5%, alcoolul se vinde în magazine specializate și costă de ți se taie pofta. Și uite așa au rezolvat problema lungilor nopți și ierni arctice. Ce faci dacă n-ai de băut? Citești. Islandezii sunt cel mai citititor popor din lume. Cărțile sunt ieftine și peste tot, lângă cinematograf am văzut un centru de literatură, e plin de librării, anticariate și cafenele-librării. Bănuiesc că și de biblioteci. Și uite așa rezolvi și riscul de a deveni un popor de alcoolici cu o scuză bună și oferi în schimb educație. Pentru ca mai apoi, să faci rai din tot ce ai.
Vă las cu aceste două poze. Pentru că pur și simplu nu știu pe care s-o aleg. Takk fyrrir și à la prochaine, dacă-ți mai vrea 
