Dragi prieteni,
Vă scriu aceste rânduri deja din avion, privind fascinată culorile apusului nordic, la ora 1 noaptea. În loc de întunericul așteptat la miezul nopții, pe geam se conturează tot mai clar un orizont în culorile curcubeului și este evident că acolo, înspre nord, pământul respiră într-un alt ritm. Cândva, vom trăi și experiența nesfârșitelor zile și apoi nopți polare. Dar deocamdată ne îndreptăm spre casă cu dor de Toulouse și inima plină de amintiri și experiențe pe care nu știu cât am reușit să le redau în cuvinte. Nici măcar ziua de azi nu a făcut excepție.
Am început în forță, cu o amendă… țineți-vă bine… pentru parcat cu fața în sens opus față de sensul de circulație al drumului. Nici nu știam că există așa ceva… dar evident ne-am înșelat. Așa că 70 de euro mai târziu, ne-am dus să ne calmăm cu un latte și un carrot cake… la Kattakaffihúsið sau Cafeneaua cu pisici. Ce loc mai bun să îți cultivi atitudinea de “I don’t care” decât unul cu pisici ce ți se tolănesc pe haine, ți se așează pe scaun sau te salută leneș de pe un tron la înălțime? Nimic nu bate terapia cu pisici, am plecat de acolo la fel de zen ca-n prima zi.
Următoarea oprire? Ferma Eldhestar pentru o plimbare de 2h pe celebrii căluți islandezi. Doar nu credeați că vom rata experiența? 2h de plimbat călare pe câmpii la 2 pași de mare, trecând prin râuri și experimentând trapul special al cailor islandezi au fost unul din momentele de top ale vacanței, mai ales pentru micuța noastră călăreață, care a și beneficiat de tratament special cu galop, dată fiindu-i experiența în domeniu. Sunt tare simpatici căluții lor prea mari să fie ponei și prea micuți să poată fi cai adevărați. Au coame bogate și mari, sunt deseori pătați în 2-3 culori, au picioarele îmbrăcate natural de parcă ar purta ghetuțe îmblănite și sunt extrem de puri ca rasă, fiind singurii cai din Islanda de generații întregi.
Odată încheiată și această experiență, pornim spre Keflavik cu numeroase opriri intermediare – prânzim într-un orășel pescăresc la marginea șoselei, căutăm cu mașina și pe jos epavele de nave naufragiate pe coastă și aruncate de furtuni pe stânci, admirăm piscina naturală săpată de ocean în roca sfărâmicioasă a falezei, regăsim cele două plăci tectonice legate printr-un pod fixat cu un picior pe placa Eurasiatică și cu celălalt pe cea Nordamericană și, cireașa de pe tort, încheiem cu o plimbare luuungă pe o plajă de nisip negru mică și fără nume, la doar 30 minute de aeroport, unde valurile sunt domoale și nisipul e plin de scoici și melci de mare. Nu aș fi putut spera la un final mai bun.
Concluzii? Până trag eu un pui de somn, vă las pe voi să le trageți, poate spunându-ne ce v-a plăcut mai mult din tot ce am povestit, iar după ce mă odihnesc un pic, voi încerca să revin cu câteva idei. Noi am încercat să desemnăm atracția preferată, dar a ieșit o cascadă de “și X” “și Y” “și mi-a plăcut și Z” încât am tras concluzia că ne-a plăcut totul. Nici măcar cazări nu am reușit să desemneăm una singură. Ce să-i faci…
Vă mulțumesc că ne-ați însoțit de departe.
Cu drag de deasupra Țării de Gheață, SSC.
