Scrisori din Orient – a IV- a

Salalah și White Lotus

O oră și 10 minute ne-a luat să traversăm Omanul de la nord la sud cu un zbor intern Oman Air. Suntem aproape singurii albi într-o mare de hijaburi, abaya și dishdasha. Timp de o oră, pe geam n-am văzut decât munți maronii și deșert. Am aterizat la Salalah, o stațiune în sudul extrem al țării, la Oceanul Indian și ne-am cazat la Fanar Hotel and Resorts, un complex turistic cât un mic orășel, care ar putea fi locația pentru un nou sezon The White Lotus.

Trecerea de la tabără de beduini și sat istoric la opulența unui resort e brutală și șocantă totodată, dar apreciem dușul cu apă caldă și confortul camerei cu vedere la palmieri și ocean. Pierdem șirul restaurantelor, piscinelor și plajelor ce ne stau la dispoziție, trecem pe lângă terenuri de fotbal, tenis și sporturi necunoscute (bacce, anyone??), cluburi pentru copii și alei cu suveniruri la suprapreț, vedem în dreapta o plajă amenajată cu mese și felinare pentru “romantic dinners” și o zonă pentru “premium guests”. We are just average guests, ca și cazarea lor, după valorile noastre. Premium rămâne tabăra lui Obaid cu oceanul ei de dune. Premium a fost primirea lui Ahmed cu o strângere de mână și cafea și curmale. Marele resort nu servește nici măcar UN fel de mâncare sau băutură locală la mic-dejun sau cină. Niciunul. Iar oaspeții premium au toate mesele incluse, deci niciun motiv să părăsească incinta. Aceste resorturi ar putea fi oriunde, nu au nicio legătură cu țara pe solul căreia s-au ridicat.

Mai departe de complexul în care toate șezlongurile la umbră se ocupă cu prosoape de la 7 dimineața până la 7 seara, găsim o plajă lată și pustie cu nisip alb și delfini dansând liberi la intrarea în golf. Genul nostru de plajă premium, deși nu mi-e rușine să recunosc că după atâtea zile active, am apreciat și confortul piscinelor și al șezlongurilor puse sub umbrar.

În seara sosirii mâncăm o cină mediocră într-o ambianță de cantină la un preț exorbitant și îmi amintesc de ce întâlnirile noastre cu genul acesta de cazări vor fi mereu doar tranzitorii. Ne amintim nostalgic de atmosfera caldă și plăcută a cinelor nepretențioase din serile anterioare, de Ahmed care trecea pe la toate mesele ca o gazdă primitoare ca să schimbe câteva cuvinte cu noi și să ne întrebe dacă e totul ok, de vecinul lui care ne-a condus până la poarta casei când a constatat că ne rătăciserăm pe ulițele cuprinse de întuneric ale satului. Aici totul e impecabil, dar totodată rece și impersonal. Până și zambetele personalului – exclusiv bărbați, toți din Africa, Bangladesh sau India. Un ruandez ne spune că banii sunt puțini și munca grea, iar după contractul de 6 luni se va întoarce acasă. E suficient să le vezi privirile ca să știi că are dreptate. Mă întristez.

Clienții resortului sunt preponderent est-europeni sau slavi, auzim doar limbi pe care nu le recunoaștem, dar și foarte multă română. A doua seară ne organizăm mai pe gustul nostru – băieții iau din oraș șaorme și un platou de dulciuri omaneze, sucuri și mango și apă minerală, în resort găsim un indian care taie nuci de cocos pentru suc și ne retragem cu micul nostru picnic pe plaja de la marginea resortului. Noi, oceanul, și un apus splendid peste palmieri și golf.

Ieșim din resort în fiecare zi ca să luăm o doză de realitate. Sunt 30 de minute până la Salalah și descoperim un oraș autentic, în care nu calcă prea mulți dintre colegii noștri de la Fanar. Bulevardul de intrare în oraș are 4 sau 6 benzi pe sens, e flancat de palmieri și gazon verde și seara iluminat de stâlpi elaborați din fier forjat. Trotuarele sunt aproape inexistente, iar la puținele treceri de pietoni culoarea verde vine greu și nu ține niciodată până să traversezi toată strada, nici măcar dacă sprintezi. Singurii pietoni pe care îi vedem în afară de noi sunt cei care ies din magazine și sè îndreaptă spre mașina din parcare.

Vizităm un mall și un supermarket locale și pare că printre dishdasha albe și abaya negre, suntem singurii oameni care poartă pantaloni și haine colorate. Îmi place. Cutreierăm raioanele imense aruncând câte o ocheadă în coșurile lor, la cosmeticele pe care le studiază ele printre văluri, în timp ce ei le (supra)veghează din apropiere, la raftul de Durex bogat și bine aprovizionat – cine ar fi zis??? Găsim toate deliciile locale – dulciuri cu curmale, sirop de curmale, condimente pentru biriyany, halwa, tămâie, mango delicios, banane, săpunuri de tămâie și cocos și lapte de capră. O nebunie!

După ce lăsăm prada în portbagaj, pornim în căutarea unui loc de luat masa și încheiem seara cu nelipsitele sucuri de mango și două deserturi divine – Umm Ali (un fel de budincă de pâine cu lapte și stafide și diverse mirodenii) și un desert necunoscut din partea casei, pentru că nu mai aveau ce voiam noi. La fel de delicios. Doar că deja se conturează în noi, rece și neplăcut, gustul inevitabilului final. Va urma.