1. Rochia “transparentă” vs. Abaya
Mă duc la moschee pregătită temeinic: rochie lungă până în pământ, cămașă cu mânecă lungă peste, ba chiar am învățat și cum să îmi transform șalul într-un hijab respectabil. În fața intrării, un culoar păzit de doi gardieni – mă măsoară atent din cap până în picioare, îmi fac semn să închei ultimul nasture al cămășii și pot trece. 4-5 pași mai târziu, mă strigă: Miss, miss, back! Mă întorc și îi privesc întrebătoare. Arată spre rochie: ” Not good, not good. Abaya!” Nu apuc să mă dezmeticesc, că vine un altul să îl ajute: “Dress is transparent, Madam. You need to rent abaya” Mă uit amuzată la rochia mea cu model floral – am ales-o special pentru că are și căptușeală pe dedesubt, deci n-ar fi trebuit să fie transparentă, dar evident ochiul meu neantrenat nu se pricepe. Mă conformez și inchiriez o abaya roz pudră, primesc ok-ul și pășesc în interiorul pavat cu marmură al moscheii. La intrarea în Marea sală de rugăciuni, un alt paznic al bunelor moravuri îmi atrage atenția să îmi așez mai bine hijabul, că mi se vede părul. Dincolo de asta, locul e unul al superlativelor – unul dintre cele mai impresionante ansambluri de cult pe care le-am văzut vreodată.
2. Femeile din Misfat
La un moment dat, realizez că în tot timpul petrecut în Misfat nu am văzut nicio femeie. Pe străzi, la cazare și la terasa unde am luat masa erau doar bărbați. Se confirmă caracterul tradițional al satului.
3. Curtatul în stil beduin
La focul de tabără din deșert, Obaid ne povestește: la beduini, dansul era prilej ca bărbații să își declare dragostea: în timpul unui dans de luptă, el făcea cu ochiul fetei alese. Dacă sentimentul era reciproc, ea pleca ochii rușinată. Câteva zile mai târziu, băiatul își găsea pretext să facă o vizită părinților fetei (“Did you see my brown goat?”). Dacă nu era reciproc, ea arunca discret o mână de nisip, ca și cum i-ar face vânt. Dacă jocul se repeta de 2-3 ori și individul nu pricepea, fata cerea ajutorul fraților și se lăsa cu lupte.
4. Buletin financiar
În Oman, euro cel atotputernic valorează aproape un sfert de rial. Și dolarul la fel. Adică 10 euro sunt vreo 2 riali. Prețurile sunt mari, dar și salariile la fel. Aflăm că salariul mediu e pe la 4500 de euro și 75% din populație câștigă echivalentul la peste 2200 euro pe lună. 1 rial nu are 100 de subdiviziuni, ci o mie. Se numesc biza. Noi le zicem bîze. De exemplu o porție de falafel poate să coste 300 bîze. Mai pui și un suc de mango proaspăt pasat și ai făcut un rial. Benzina e sub un euro litrul. Când se căsătoresc, cuplurile primesc de la sultan o parcelă de pământ. Înainte de petrol, Omanul a făcut averi din comerțul cu tămâie. Mă gândesc cât de ironică e lumea asta, când o privești în ansamblul ei: o țară arabă s-a îmbogățit vânzând un produs esențial pentru religia creștină.
5. Curmale
Omanezii consumă curmale non-stop, udate cu până la 20 de cafele omaneze pe zi, ne spune Ahmed. Obaid ne spune că la micul dejun mănâncă doar curmale cu lapte de cămilă, iar la prânz și cină “some rice with dates or meat”. We don’t eat much, mai zice el, tratând subiectul cu o importanță minimă. Nu sunt fan curmale, dar cu cafeaua omaneză sau karak chai merg perfect. Cafeaua omaneză e o “fiertură lungă” (zic fanii cafelei stil espresso) puternic aromată cu cardamom. Karak chai e un ceai negru preparat cu lapte și diverse mirodenii, asemănător cu masala. Îl iubesc. In deșert și în sat erau termosuri la discreție puse la dispoziția oaspeților, mereu lângă niște vase speciale din metal frumos decorate și pline cu curmale. În resort n-am văzut nici strop.
6. Tămâia
Vă ziceam că omanezii au făcut averi din comerțul cu tămâie. Nu vă îngrijorați, au păstrat destulă și pentru ei. Parfumul ei dulce și ușor înecăcios e omniprezent: în aeroport, în hoteluri, în moschei, în souquri, până și în impersonalul resort Fanar vedem dispozitive din cele mai variate în care arde tămâie – mici vase de aromaterapie, candele sau difuzoare mari cât un corp de mobilier, decorate elaborat. Tămâia e arsă pe cărbuni încinși sau difuzată sub formă de esență, ni se oferă pe post de gumă de mestecat la intrarea în restaurante sau aromatizează discret apa de băut. În încăperile uriașe sau pe aleile întortocheate ale souqurilor, parfumul ei e mai discret și mai plăcut decât cel pe care îl știm din lăcașele noastre de cult. Ne place. Rămâne mirosul cu care vom asocia Omanul, la fel cum Bali va mirosi pentru totodeauna în amintirea noastră a bețigașe parfumate.
The end.
În stânga sus vedeți și o bancnotă de o jumătate de rial.
Chitagong sau Cochin? Unde mergem?
de care nu profit cum ar trebui pentru că de… e 3 noaptea și aș vrea să dorm, urmează o cursă contra cronometru prin vastul aeroport din Istanbul și aterizarea la Cluj la ora 9 dimineața. Zăpadă, frig și mizerie. Vreau înapoi. Port și abaya dacă trebuie.
